JUSTIŢIABILII DIN TÂRGOVIŞTE BENEFICIAZĂ DE INFORMARE GRATUITĂ CU PRIVIRE LA MEDIEREA CONFLICTELOR

Asociaţia Birourilor de Mediere din Dâmboviţa (A.B.M.D.)anunţă că luni, 18.06.2012, orele 13.00, la sediul judecătoriei Târgovişte, va avea loc deschiderea oficială a „Biroului de Informare privind Medierea”.

Biroul va funcţiona la parterul Judecătoriei Târgovişte, lângă Serviciul „Registratură”, în fiecare zi lucrătoare, în intervalul orar 9.00 – 13.00, permanenţa fiind asigurată prin rotaţie de mediatori autorizaţi din judeţul Dâmboviţa.

Prin intermediul  „Biroului de informare privind medierea” justiţiabilii pot obţine informaţii privind: tipurile de conflicte  ce pot fi mediate; modul în care medierea poate să stingă litigiile aflate de rolul instanţelor; paşii care trebuie urmaţi atunci când este aleasă calea medierii; avantajele medierii faţă de alte căi de rezolvare a litigiilor.

Persoanele interesate se pot adresa mediatorului de serviciu din proprie iniţiativă sau la recomandarea instanţei şi pot fi însoţite de avocaţi, rude, prieteni, etc.

Informarea privind medierea poate fi solicitată înainte de investirea instanţei cu o cerere de chemare în judecată, precum şi pe tot parcursul derulării procesului, inclusiv pe timpul apelului sau recursului.

Pentru activitatea de informare mediatorii nu percep onorariu.

Pe această cale, mulţumim tuturor celor care ne-au acordat sprijin pentru ca „Biroul de Informare privind Medierea” să devină o realitate, în special doamnei judecător Spătaru Luiza Mihaela – Preşedintele Judecătoriei Târgovişte.

PREŞEDINTE,

VLAICU RODICA

Recente

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

 Noile semafoare pietonale din Târgoviște

Noul sistem de semaforizare instalat pe principalele artere din...

Nu rata

Cât ajunge să coste pregătirea unui elev în 2026

 Elevii  se pregătesc să vevină în bănci, însă pentru...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a aproximativ 16.795 de euro, pentru amenajarea spațiului verde din zona ANAF. Potrivit informațiilor publicate în achiziția...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) vine cu reguli mai stricte pentru construcțiile realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.