FLORIN AURELIAN POPESCU 228.070 Euro catre S.C. PROCOR S.A. LA LUAT A.N.I.

FlorinPopescuAgenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese de către FLORIN AURELIAN POPESCU, fost Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, în prezent, Deputat în Parlamentul României.

(potrivit dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură)

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, FLORIN AURELIAN POPESCU fiind informat, la data de 10.01.2012, 03.12.2012, 02.04.2013 (confirmare de primire din 03.04.2013), despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 17.04.2013, FLORIN AURELIAN POPESCU a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese de către FLORIN AURELIAN POPESCU, întrucât, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 436/20.10.2010, precum și șapte acte adiționale la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, încheiate între Consiliul Județean Dâmbovița și S.C. PROCOR S.A., societate unde acesta a deținut calitatea de asociat până în luna iunie 2008, beneficiul patrimonial obținut fiind în cuantum de 1.003.509,37 Lei (aprox. 228.070 Euro).

Florin Aurelian Popescu a fost validat în funcția de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița la data de 18.06.2008 pentru mandatul 2008 – 2012.

De asemenea, Florin Aurelian Popescu a deținut în cadrul S.C. PROCOR S.A. calitatea de asociat (în perioada 17.06.1991 – 14.07.2008) și funcția de administrator, membru în consiliul de administrație (în perioada 28.06.1999 – 08.07.2003).

În exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, FLORIN AURELIAN POPESCU, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat un număr de șapte acte adiționale intervenite la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, prin care a fost modificat, în principal, prețul contractului de lucrări, aducând, astfel, un beneficiu material societății comerciale PROCOR S.A., la care acesta a deținut calitatea de asociat până la data de 14.07.2008. De asemenea, FLORIN AURELIAN POPESCU, a semnat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și contractul de lucrări nr. 436/20.10.2010, în valoare de 201.541,37 Lei, între Consiliul Județean Dâmbovița și S.C. PROCOR S.A.

Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu privire la posibila săvârşire de către FLORIN AURELIAN POPESCU, Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 2531 din Codul Penal al României.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Recente

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Apel important al medicilor

Medicii trag un semnal de alarmă privind creșterea îngrijorătoare...

Nu rata

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Apel important al medicilor

Medicii trag un semnal de alarmă privind creșterea îngrijorătoare...

APIA Dâmbovița începe plata ajutoarelor de stat

Crescătorii de animale din județul Dâmbovița care au solicitat...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național – CNSLR Frăția, Cartel Alfa, CSDR, Meridian și Blocul Național Sindical (BNS) – au anunțat...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii rutiere, după semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea drumului județean DJ 714, pe tronsonul Glod...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.