Centrul Multifuncțional Titu

centru multifunctional tituJoi,preşedintele CJ Dâmboviţa a făcut o deplasare în oraşul Titu, pentru a verifica în ce măsură Centrul Multifuncțional din localitate este pregătit pentru inaugurare.Cel mai probabil acest  Centru Multifuncțional va fi inaugurat marţi,21 mai.Condiţiile de la Titu oferă cadrul necesar desfășurării actului medical la parametri optimi, astfel încât, marți, 21.05.2013, în condițiile obținerii tuturor avizelor și a includerii pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, va avea loc inaugurarea oficială:”Am ținut să venim aici întrucât cred că este una dintre cele mai importante, mai așteptate promisiuni, care trebuia îndeplinită de mine, ca președinte de Consiliu Județean, de domnul Nicolae Traian, în calitate de primar al orașului Titu sau de domnul Ionuț Săvoiu, deputat ales pe acest colegiu, unde toți am promis în campaniile electorale de anul trecut că vom redeschide spitalul. Formula pe care am găsit-o este aceasta de centru multifuncțional. Vedeți foarte bine că amenajările sunt de excepție, sunt condiții la fel de bune ca în zona reabilitată de la Spitalul Jude țean. (…) Vreau să le mulțumesc tuturor pentru implicare. Suntem în situația în care avem un exemplu de ceea ce înseamnă colaborare între Consiliul Județean, Spitalul Județean și Consiliul Local, Primăria Titu.Ne-am propus să încheiem un contract de asociere, contract pe care o să-l pun în discuția Consiliului Județean la prima ședință, contract care să prevadă o partajare de atribuții între mai multe instituții. Consiliul Județean va asigura, de exemplu, transportul medicilor, personalului care nu este din zonă; Primăria Titu va asigura utilitățile, deci apă, canal, gaze, energie electrică, iar Spitalul Județean va asigura partea medicală și, sigur, decontări care se vor face pe contractul cu Casa al Spitalului Județean”,a declarat Adrian Ţuţuianu.Edilul oraşului Titu a ţinut să mulţumească tuturor celor care au pus umărul la redeschiderea acestei unităţi spitaliceşti:”Vreau să mulțumesc președintelui Adrian Țuțuianu, domnului deputat Ionuț Săvoiu, pentru sprijinul acordat de am reușit să redeschidem Centrul Multifuncțional și să ne achităm de promisiunea din campanie”,a declarat Traian Nicolae, primar Titu.Pe la uşile miniştrilor a bătut şi Ionuț Săvoiu, deputat în colegiul Titu:” În primul rând, vorbim de un serviciu public care trebuie asigurat în condițiile unui serviciu public. Deci, cetățenii trebuie să fie mulțumiți și sunt convins că acele cadre medicale care vor fi aici vor avea în minte acest lucru. (…) Din punct de vedere al eficienței, centrul multifuncțional este un concept nou în strategia Ministerului Sănătății de a reduce costurile de operare. Este vorba, de fapt, de Spitalul de la Titu sub formă de centru multifuncțional în cadrul structurii Spitalului Județean Târgoviște, ca formă de organizare a sistemului sanitar în teritoriu, urmare a noii strategii a Guvernului Ponta care prevede deschiderea centrelor multifuncționale și nu închiderea spitalelor”.Amenajarea centrului a însemnat o investiție aproximată de autoritățile locale la suma de 500.000 lei.

Recente

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

Nu rata

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

 Noile semafoare pietonale din Târgoviște

Noul sistem de semaforizare instalat pe principalele artere din...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a aproximativ 16.795 de euro, pentru amenajarea spațiului verde din zona ANAF. Potrivit informațiilor publicate în achiziția...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.