VIDEO. Două femei au decedat iar alte trei au fost rănite grav

accident doi mortiDouă femei au decedat duminică după- amiază ,iar alte trei au fost rănite după ce un conducător auto de 21 de ani, cu permis din anul 2010 a pierdut controlul volanului bolidului în care se afla şi a lovit banca pe care acestea stăteau la discuţii. Localnicii spun că de sub banca lovită de autoturismul
scăpat de sub control au scos şi o fetiţă de 3 ani,care a scăpat cu o zgârietură superficială în urma izbiturii,medicii Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa acordându- i prim ajutor la faţa locului
copilului .Accidentul a avut loc pe DJ 720 A,în comuna Finta,sat Gheboaia,iar la faţa locului au intervenit două autospeciale ale pompierilor militari, trei ambulanţe şi echipaje ale politiei rutiere. Din primele date ale anchetatorilor rezultă că şoferul care conducea un autoturism BMW a pierdut controlul volanului autoturismului,într – o curbă,a intrat pe contrasens şi a sărit cu maşina peste un cap de pod izbind în plin banca din faţa unei case pe care stăteau la discuţii cinci femei .În urma impactului,banca şi poarta casei au fost spulberate,iar două femei au decedat,celelate trei rănite fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte cu salvările Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa.Cauza posibilă a tragediei este viteza excesivă cu care circula conducătorul auto,iar sub bancă,oamenii legii au găsit şi o fetiţă de numai 3 ani care a scăpat nevătămată.Femeile decedate aveau 68 de ani şi 57 de ani iar cele rănite au 42 de ani, 59 de ani şi 34 de ani.Două dintre cele trei femei rănite în accident au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Floresca din Bucureşti,iar cealaltă a rămas internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.Şoferul,de 21 de ani,din comuna Băleni ,posesor al permisului auto din 2010 a fost testat cu aparatul etilotest,alcoolemia fiid 0 dar totodată i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.De asemenea el a primit şi înfrijiri medicale,deoarece acuza lovituri la picioare.Surse judiciare confirmă că şoferul în cauză a mai fost implicat de curând într-un accident,în data de 15 mai,când un biciclist din Moreni care circula prin localitatea Băleni s – a dezechilibrat şi a căzut în faţa maşinii,fiind rănit şi internat în spital,dar în acel accident anchetatorii au stabilit că tânărul de 21 de ani nu a avut vină

Recente

Metode de a gestiona bugetul în 2026

Gestionarea bugetului personal a devenit o prioritate reală pentru...

Gala Performanței în Educația Târgovișteană: Recunoaștere pentru elevii și profesorii care inspiră

Municipiul Târgoviște a celebrat performanța în educație în cadrul...

Taxa din primul an poate fi ZERO pentru viitorii studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vine cu o oportunitate importantă...

Nu rata

Metode de a gestiona bugetul în 2026

Gestionarea bugetului personal a devenit o prioritate reală pentru...

Gala Performanței în Educația Târgovișteană: Recunoaștere pentru elevii și profesorii care inspiră

Municipiul Târgoviște a celebrat performanța în educație în cadrul...

Taxa din primul an poate fi ZERO pentru viitorii studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vine cu o oportunitate importantă...

Amendă de 60.000 de lei pentru exploatare de nisip și pietriș fără autorizație de mediu

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița...

Metode de a gestiona bugetul în 2026

Gestionarea bugetului personal a devenit o prioritate reală pentru mulți români în 2026, într-un context economic în care fiecare cheltuială este analizată mai atent...

Gala Performanței în Educația Târgovișteană: Recunoaștere pentru elevii și profesorii care inspiră

Municipiul Târgoviște a celebrat performanța în educație în cadrul celei de-a X-a ediții a Galei Performanței în Educația Târgovișteană, un eveniment dedicat elevilor care...

Taxa din primul an poate fi ZERO pentru viitorii studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vine cu o oportunitate importantă pentru candidații la admiterea din 2026. Prin Bursa Specială de Studiu „Primul Pas Academic”, primii...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.