VIDEO. Suspect în dosarul furturilor de apometre din Târgovişte şi mama acestuia s-au otrăvit cu insecticid ca să scape de poliţie

Otraviti cu insecticid TargovisteO femeie de 43 de ani şi fiul acesteia de 20 de ani au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte  în această dimineaţă după ce au băut insecticid .Nenorocirea s-a produs într-un apartament dintr-un bloc ANL, din microraionul  11 al municipiului Târgovişte .Mama ş fiul au încercat să-şi pună capăt zilelor, deoarece băiatul de 20 de ani este unul dintre principalii suspecţi în cazul furturilor de apometre din Târgovişte şi urma să fie din nou reţinut.Cert este că şi mama ar fi complice pentru  că ar fi ştiut de furtul acestor apometre, unele dintre ele chiar  au fost depozitate în apartamentul ei.Fiul cel mic a fost cel care i-ai găsit pe mama şi pe fratele său  leşinaţi în casă după ce au băut insecticid .Imediat copilul a ieşit pe scara blocului  şi a alertat un vecin care a sunat la ambulanţă.La faţa locului au sosit două echipaje de la ambulanţă  medicul  diagnosticându-i  cu intoxicaţie cu insecticid, forma medie. Deocamdată, starea de sănătate a pacienţilor  este stabilă , dar aceştia  vor fi transferaţi la Spitalul de Psihiatrie sub supravegherea medicului.Vecinii ne-au spus că această familie avea mari probleme,băiatul de 20 de ani fiind cercetat în dosarul furturilor de apometre din Târgovişte .În săptămâna mare a  Paştelui la apartementul acestora au avut loc  şi descinderi:”Venisem de câteva minute acasă şi deodată l-am auzit pe cel mic ţipând pe scară că s-a otrăvit mama lui.Am ieşit imediat şi când m-am dus în casă am văzut-o pe ea.Imediat am sunat la ambulanţă.După am văzut că şi băiatul cel mare era otrăvit. Din câte am înţeles au băut insecticit şi cred că totul a fost premedidat.Aveau mari probleme.Băiatul cel mare a fost reţinut 48 de ore în cazul furturilor de apometre .Au avut loc şi percheziţii la ei acasă.Din câte am auzit urma să-l reţină din nou.”, a declarat Daniel Hau , vecin.”Am auzit că s-au otrăvit, mama şi băiatul cel mare.Au băut insecticid.Aveau ceva probleme cu poliţia.Au venit ambulanţele şi i-au transportat la spital.Femeia era despărţită şi are trei copii.Din cauza problemelor cred că au recurs la acest gest ”, a afirmat o altă vecină.La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii care au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment:”Am fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie de 43 de ani şi respectiv fiul său de 20 de ani, ambii din Târgovişte aiu ingerat substanţe toxice.Se continuă cercetările pentru a se stabili împrejurările evenimentului ”, a afirmat subinspector Alexandra Niculae,purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa. În luna  aprilie 2013, pe mai multe scări de bloc din municipiul Târgovişte au fost furate apometrele repartitoare, amplasate pe casa scării . Acest fenomen este fără precedent, cu atât mai mult cu cât numărul apometrelor sustrase este foarte mare,şi anume peste 100 de apometre .Ultimele apometre au fost furate în Săptămâna mare a Paştelui .

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.