VIDEO. Un şofer a plonjat cu maşina în râul Ialomiţa

Accident MoroeniŞoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Moroeni spre Sinaia, în zona Cărpiniş, într-o curbă la dreapta, la intrare pe un pod a pierdut controlul volanului după care a plonjat în râul Ialomiţa.Maşina s-a răsucit în aer şi a căzut pe plafon în râu iar şoferul a fost prins între fiarele contorsionate.Norocul a făcut ca în zonă să fie nişte localnici care imediat l-au scos pe şofer din maşină şi au alertat poliţia, ambulanţa şi pompierii.Imediat , la faţa locului au sosit echipajele de poliţie, ambulanţă şi pompieri.Şoferul în vârstă de 48 de ani din Braşov a primit primul ajutor după care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte pentru investigaţii medicale.Oamenii din zonă spun că cel mai probabil bărbatul a avut viteză,carosabilul era umed şi a pierdut controlul volanului şi aşa a ajuns în râul Ialomiţa cu autoturismul.Alţii spun că de vină este lipsa parapeţilor metalici de la pod care au fost furaţi cu câteva luni în urmă.Mai mult alte voci spun că este posibil ca bărbatul să fi consumat şi alcool, deoarece la faţa locului a fost găsită o sticlă cu băutuiri alcoolice, însă oamenii legii încă nu au rezultatul probelor biologice recoltate la spital.După ce criminaliştii au făcut cercetarea la faţa locului pompierii au scos maşina din râul Ialomiţa.În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din cuplă.Bărbatul de 48 de ani după ce a fost investigat medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte a solicitat trasferul către o unitate spitalicească din Braşov, acolo unde are şi domiciliul.

Recente

Gala Performanței în Educația Târgovișteană: Recunoaștere pentru elevii și profesorii care inspiră

Municipiul Târgoviște a celebrat performanța în educație în cadrul...

Taxa din primul an poate fi ZERO pentru viitorii studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vine cu o oportunitate importantă...

Amendă de 60.000 de lei pentru exploatare de nisip și pietriș fără autorizație de mediu

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița...

Nu rata

Leasing auto sau credit auto în 2026. Ce variantă este mai avantajoasă

Află care sunt diferențele dintre leasing auto și credit...

Gala Performanței în Educația Târgovișteană: Recunoaștere pentru elevii și profesorii care inspiră

Municipiul Târgoviște a celebrat performanța în educație în cadrul celei de-a X-a ediții a Galei Performanței în Educația Târgovișteană, un eveniment dedicat elevilor care...

Taxa din primul an poate fi ZERO pentru viitorii studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vine cu o oportunitate importantă pentru candidații la admiterea din 2026. Prin Bursa Specială de Studiu „Primul Pas Academic”, primii...

Aerul tropical african aduce un nou val de caniculă ,  temperaturile vor urca până la 35°C și  furtuni violente 

România intră, în a doua parte a acestei săptămâni, sub influența unui val de aer tropical provenit din nordul Africii, după ce acesta a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.